Pana sa te intalnesc imi era de ajuns viata pe care o aveam, imi erau de ajuns ceilalti. Te-am intalnit si totul s-a schimbat, acum esti tu centrul lumii mele, iar ceilalti au trecut in planul al doilea. Insa este dureros sa stiu ca lumea mea de acum se clatina. M-am straduit din rasputeri sa o fac sa infloreasca, sa zambesc privind la tot ce realizez, pentru mine, pentru noi. Alerg spre cai mai bune, trece timp si incerc sa mi-l impart astfel incat sa te pot imbratisa la sfarsitul zilei si totul sa se linisteasca, incerc sa termin mai repede ce am de facut in timpul zilei ca sa pot avea parte de calda imbratisare, insa tu preferi altceva. Imbratisarea mea nu-ti mai este de ajuns... As vrea sa-ti spun atat de multe, dar s-a asternut tacerea, o tacere taioasa care imi frange fiecare cuvant pe buze si ma usuca pe interior. O sa mor, usor, usor, si....piatra aceea despre care vorbeam intr-un post anterior si spuneam ca i-au crescut aripi... o sa si le piarda si o sa fie din nou sfaramata de ceea ce trece pe langa ea. Ai luat-o in palme si ai pornit la drum impreuna cu ea, insa, din cate observ, te-ai saturat sa o tot cari dupa tine, poate ca nu mai are aceeasi stralucire, nu-ti mai trebuie si ... o arunci inapoi scapand astfel de povara. Tacerea asta ma doare...mi-a frant cele mai frumoase simtiri... aveam devoie doar de o mana intinsa ca sa ma pot ridica...dar e prea mult...
I'm crying everyone's tears
I have already paid for all my future sins
There's nothing anyone
Can say to take this away
It's just another day and nothing's any good
No comments:
Post a Comment