Nu ma regasesc

M-am pierdut in negura gandurilor, m-am pierdut de viata. Nu pot sa ma mai regasesc in ceea ce se intampla in jurul meu. Nu mai sunt eu ... m-am schimbat. Cu toate ca n-as fi crezut ca pot sa schimb atat de multe la mine doar pentru ca simt. Eram o fire vesela, o companie placuta pentru oricine, eram inconjurata de lume care-mi cauta prezenta pentru ca oricat de mare suparare era, eu aduceam un zambet. Ma prabusesc in fiecare zi cate putin, dar ... revin apoi la pozitia initiala, fara sa-mi dau seama ca ceea ce se strica in interior nu poate fi trecut atat de usor cu vederea. Am crezut ca pot vindeca tot imediat dupa ce se imbolnaveste, dar m-am inselat. Rana se strange, intr-adevar...dar nu se vindeca in totalitate. Am ajuns intr-un loc de unde nu mai gasesc iesirea, o cupola transparenta prin care vad ce se intampla afara, dar nu pot iesi. Iar aici s-au inchis cu mine toate problemele, tot ce doare si toate grijile pe care mi le-am facut in ultima vreme. As vrea sa le fac loc sa iasa... dar apar altele si altele care ma lovesc. Simt ca nu mai am nici puterea sa cad in genunchi macar. Sunt inchisa aici, ii vad pe ceilalti cum trec, si-i strig...cu toata forta, as vrea sa ma auda cineva si sa ma scoata de-aici, dar strig in van...nimeni nu ma poate auzi. Asa ca scriu...scriu pentru mine, scriu pentru ca nu mai gasesc alta solutie, scriu pentru ca simt nevoia sa vorbesc cu cineva, dar uneori nu mai am pe nimeni. Imi aduc aminte de zambetul care mi se aseza pe buze in fiecare clipa spunand " Nu conteaza. O sa trec si peste asta. Sunt o optimista." ... Si il caut, sa il asez din nou pe buzele mele, dar... nu-i nicaieri. Mi-e dor de mine... si de el.