"Iluzii pierdute"

Plec de la munca...obosita, plictisita, cu "mare chef" de mers spre casa cu RATB pe o caldura infernala. Ajung in final in cartierul in care locuiesc. Deja s-a innorat. Intru in magazinul din colt cu gandul sa cumpar ce imi trebuie si sa ajung acasa inainte sa se iste vreo ploaie. Ies din magazin...prea tarziu, deja ploua torential, iar lumea este adapostita pe unde a apucat. Raman in fata magazinului, alaturi de altii care se tem de ploaie si-mi aprind o tigara. Ma gandesc:...pana fumez poate pleaca ploaia si imi voi putea continua drumul spre casa. Trag doua fumuri si observ langa mine un om nu foarte fericit. L-am observat de fiecare data cand am trecut pe-acolo, insa nu i-am acordat niciodata atentie, cum nimeni din jurul meu nu face nici acum. Sta pe un scaunel de pescuit, imbracat in haine peticite si cu privirea trista, fara vlaga, indreptata in jos. In fata lui se intinde un carton pe care are asezate cateva carti. Le vinde. Imi arunc privirea peste ele. Toate sunt carti vechi, cu titluri ce tin de medicina...cu exceptia uneia. Mi-a atras atentia un singur titlu ce iese din tipar - "Iluzii pierdute", Balzac. Ce cauta acolo cartea aia? Printre atatea boli si remedii medicale? Este o legatura stransa intre titlul cartii, care nu este deloc ca celelalte, si omul de pe scaunel. Ii spun ca o vreau, ma priveste, uimit ca cineva ii vorbeste, si incearca sa-mi spuna cat costa. Se balbaie, se chinuie si spune silabisit si aproape in soapta: 15 mii, e foarte frumoasa. M-a socat. I-am oferit mai mult. Fata i se lumineaza... si ma roaga sa imi iau singura cartea, nu se poate apleca. Hmm...este un om care a avut carti, le-a citit, iar acum este nevoit sa le vanda la un pret derizoriu.

...Iluzii Pierdute...intotdeauna imi va aduce aminte de cat mi-a multumit sarmanul om pentru atentia acordata.
Alergam prin viata fara sa ne dam seama ca suntem prea grabiti pentru a mai observa ca nu suntem singuri.

Va multumesc pentru ceea ce sunt

Sunt construita in functie de intamplarile ce au fost si persoanele pe care le-am intalnit. Fiecare dintre cei cu care am intrat in contact de-a lungul timpului si-a pus amprenta asupra personalitatii mele, indiscutabil, unii au avut o influenta nesemnificativa, insa altora le datorez schimbari radicale ale cursului vietii. Consider ca nimic nu trece pe langa mine fara sa ma afecteze si nimic nu era prestabilit in momentul in care m-am nascut. Imi aduc aminte mereu de cei care au contribuit cel mai mult la constructia mea. Primul si cel mai important este tata. Mi-a aratat ce inseamna a fi corect, integru, ambitios, cat de mult inseamna sa te integrezi fara probleme intr-un colectiv, sa fii rational cand e nevoie si sa nu lasi timpul sa treaca pe langa tine fara sa inveti tot ce ai ocazia, intotdeauna vei avea nevoie sa stii cat mai mult, nu conteaza in ce domeniu. A doua a fost strabunica mea. Ea m-a invatat ce inseamna simplitatea, modestia si lacrimile de emotie (sa se odihneasca in pace). A urmat apoi domnul profesor de limba si literatura romana din clasele IX-X - dl Dumitrache (din pacate nici dumnealui nu mai este printre noi) - m-a invatat ca detaliile conteaza. Un alt profesor de limba si literatura romana (clasele XI-XII), Dan Tache, mi-a conturat limbajul asfel incat sa pot urca si cobori la orice nivel ca lumea sa ma inteleaga, respectul pentru cei care cunosc limba romana si stiu sa o foloseasca si dispretul fata de cei care o schilodesc. Mi-a aratat ca pot vorbi pe orice tema, oriunde, oricand. Victor Mihalache este regizorul unei piese de teatru in care am jucat in liceu, m-a invatat sa-mi deschid simturile si sa pot trai totul nu doar la jumatate de intensitate. Un alt personaj important cu o mare contributie este Dan Popa, "tati" cum ii spun eu. Datorita lui am intrat in presa, mi-a placut, am invatat alaturi de el sa scriu, am invatat alaturi de el sa apreciez oamenii la adevarata valoare si sa imi pot sustine punctul de vedere in orice situatie cu argumente solide. Petrut, Diana, Raluca si George mi-au aratat adevarata valoare a prieteniei. Alina, sora mea, este cea care, fara exceptie m-a sustinut in tot ceea ce am facut, mi-a deschis ochii in momentul in care am gresit si m-a ajutat sa ma intorc pe calea pe care am ales sa o urmez cand am fost aproape de a renunta. Mama mi-a aratat ca supararea si cruzimea vorbelor sau a faptelor nu isi au locul atunci cand iubesti. Andrei Curelariu mi-a demonstrat ca distanta nu conteaza, Cristian Petrescu mi-a intarit principiile si m-a facut sa cred cu tarie ca cel mai important intr-o relatie este respectul, Achim Hirsch mi-a demonstrat ca pentru mine conteaza mai mult ce simt decat luxul care mi se ofera. In acest plan, cel care mi-a schimbat in mod radical viata este Andrei, iubitul meu. A reusit sa imi dea puterea sa fac pasul spre ceva mai mult din punct de vedere al carierei, a dat o importanta deciziilor mele, mi-a aratat ca actiunile mele ii afecteza si pe ceilalti si astfel am invatat sa gandesc mai mult inainte de a spune sau face ceva. M-a invatat ca iubirea nu inseamna doar "fluturasi in stomac". Hmm...este omul care mi-a demonstrat, spre surprinderea mea, ca pot imparti totul cu cel de langa mine, in momentul in care nu gandeam ca asta se va intampla vreodata.
VA MULTUMESC tuturor pentru ceea ce sunt. Sunteti acei oameni importanti pe care nu-i voi uita niciodata.