"Iluzii pierdute"

Plec de la munca...obosita, plictisita, cu "mare chef" de mers spre casa cu RATB pe o caldura infernala. Ajung in final in cartierul in care locuiesc. Deja s-a innorat. Intru in magazinul din colt cu gandul sa cumpar ce imi trebuie si sa ajung acasa inainte sa se iste vreo ploaie. Ies din magazin...prea tarziu, deja ploua torential, iar lumea este adapostita pe unde a apucat. Raman in fata magazinului, alaturi de altii care se tem de ploaie si-mi aprind o tigara. Ma gandesc:...pana fumez poate pleaca ploaia si imi voi putea continua drumul spre casa. Trag doua fumuri si observ langa mine un om nu foarte fericit. L-am observat de fiecare data cand am trecut pe-acolo, insa nu i-am acordat niciodata atentie, cum nimeni din jurul meu nu face nici acum. Sta pe un scaunel de pescuit, imbracat in haine peticite si cu privirea trista, fara vlaga, indreptata in jos. In fata lui se intinde un carton pe care are asezate cateva carti. Le vinde. Imi arunc privirea peste ele. Toate sunt carti vechi, cu titluri ce tin de medicina...cu exceptia uneia. Mi-a atras atentia un singur titlu ce iese din tipar - "Iluzii pierdute", Balzac. Ce cauta acolo cartea aia? Printre atatea boli si remedii medicale? Este o legatura stransa intre titlul cartii, care nu este deloc ca celelalte, si omul de pe scaunel. Ii spun ca o vreau, ma priveste, uimit ca cineva ii vorbeste, si incearca sa-mi spuna cat costa. Se balbaie, se chinuie si spune silabisit si aproape in soapta: 15 mii, e foarte frumoasa. M-a socat. I-am oferit mai mult. Fata i se lumineaza... si ma roaga sa imi iau singura cartea, nu se poate apleca. Hmm...este un om care a avut carti, le-a citit, iar acum este nevoit sa le vanda la un pret derizoriu.

...Iluzii Pierdute...intotdeauna imi va aduce aminte de cat mi-a multumit sarmanul om pentru atentia acordata.
Alergam prin viata fara sa ne dam seama ca suntem prea grabiti pentru a mai observa ca nu suntem singuri.