Un melc, doi melci,... șapte melci

De fiecare data când ploua ajung la destinație cu o oarecare întârziere. Nu mi-e teama de ploaie,  nu îmi ia timp sa ocolesc bălți,  e doar apa, altceva ma tine la viteza minima. Trebuie,  de fiecare data, sa ma asigur ca melcii ieșiți la plimbare pe aleile ude își regăsesc locul în iarba, departe de pericolul unor tălpi grăbite. Și iată cum un drum pe care de obicei îl parcurg în 7 minute, când ploua îl parcurg în minim 15. Și sunt multi și toți insista sa traverseze.  Inițial ii ocoleam cu grija și îmi vedeam de drum, însă acum ma simt vinovată dacă doar trec mai departe,  pentru ca știu ca nu toată lumea este la fel de atenta. Da,  de-asta voi întârzia mai mult atunci când ploua, salvez melcii rătăciți pe aleile dintre blocuri și ma simt minunat făcând asta. Iată, am spus-o.

Licurici

În visul meu ești în culori
Din aripi dai, dansezi prin nori,
Ma porți zâmbind prin lumi străine,
Mi-asterni sub tălpi plutiri divine.
În par mi-ai pus,  sa nu ma pierzi,
Vreo șapte licurici,
Sa-mi lumineze fata, sa-mi amintească viata,
In stropi de fericire, pe furiș.