Pe cărări de lună

Pășesc ușor spre nicăieri,
Nisip rece îmi atinge tălpile,
Sunt goală de voi,
De mine.

Mă-mbăt cu briză de amurg,
Mă vindec de viață,
Pustiu în jur, nu văd nimic
În față.

Îmi lunecă ușor pe piele
Sărutul tău cel nevăzut,
Îmi pierd și rochia ce-am purtat
În așternut.

Urmez cărarea albă-a lunii
În mare oglindită
Și mă scufund în paradisul tău...
Iubită.

Și din adâncuri ochii îmi deschid
Spre cer.
Ce licăr, ce minune
Mă-nconjoară.

Ce stare de poveste ești,
Cum te așterni pe pleoape
Și cum mă-nvălui în lumina ta,
De sus.

Te-ai așezat deasupra mării
Și-arunci cărarea lunii-ntregi
Sub care goală și senină
Mă salvez.

Din mare ies, tot pe cărarea
Ce din povești mi-ai dăruit,
Nisipul ud de urma-mi rece
A albit.

Și te-am trăit lumină pură,
Acum te las să mă veghezi,
Pășesc din nou lăsându-ți dâră
Pe nisip.

Dusă sunt iar, cu sare-n gând
Și gust,
Mă vei întoarce în curând
Pe-a ta cărare.