Traim într-un paradox infiorator: inconjurati de zeci de programe de televiziune si radio, ingropati sub maldarele de ziare si reviste ieftine in fiecare dimineata din tipografii ori impietriti in fata computerelor de pe fiecare birou, inghitim, ora de ora, cantitati enorme de informatii, fara a putea spune, la finalul unui asemenea festin, nici ca ne-am saturat, nici ca ne simtim bine. Povestea cu informatia care inseamna putere nu mai tine. Care putere? Si, mai ales, care informatie?! Informatia economica din paginile ziarelor specializate, indicatorii bursieri de pe ecranul rece al laptopurilor sau cursul valutar afisat pe ecranul telefonului mobil? Informatia politica vanturata prin cele patru zari, de te miri ce analisti politici, cea care ajunge la urechi odata cu soaptele unor surse binevoitoare din interiorul partidelor sau informatia venita odata cu valurile de stiri ale agentiilor de presa? Informatia de cancan si barfa, gazduite cu toata generozitatea de paginile unor reviste cu nume bizare care sustin ca se ocupa de faptul divers si lumea mondena? Informatia din fotografiile unor paparazzi? Fata de la pagina 5? Nevasta premierului la plaja? Diva fara machiaj? In tot inventarul de mai sus - si lista e, desigur, mult mai lunga - puternic e cel care rezista la proba extrema a ingurgitarii acestor informatii.
Cunosc cateva familii care au inghesuit in apartamente de doua sau trei camere cinci televizoare. Am un amic care si-a luat un radio special si l-a montat sub dus si un altul care a ajuns sa care dupa el nu mai putin de patru telefoane mobile. De cand au aparut mp3-playerele e plina strada de insi cu castile in urechi, ca pe vremurile de demult cand incepea moda walkman -urilor. Intrerupem amorul cand suna mobilul si schimbam programele televizorului in timpul primelor mangaieri. Ne trezim cu televizorul deschis, stam lipiti de Yahoo Messenger, tresarim de emotie la fiecare mail ori SMS primit si, in general, evadarile noastre in oniric sunt strans legate de tubul catodic, ecranul cu plasma sau afisajul cu cristale lichide. Visele noastre depind de click, touch-screen sau tastatura. Vrem informatie la prima ora a diminetii, ni se pare ca nu putem trai fara a fi primii care afla cate avioane s-au prabusit peste noapte, cine a divortat, unde s-a intamplat, cand a murit sau cum a trait. Pentru asta, pentru iluzia de a parea cei mai informati oameni din lume, traim conectati la realitate prin zeci de fire care ne ies din prize sau din urechi si invatam sa pipaim lumea cu buricele degetelor lipite de telecomanda. Priviti de departe, sa spunem dintr-o galaxie in care cineva n-a avut chef sa descopere electricitatea, parem cel putin caraghiosi cu tot arsenalul nostru de instrumente informative: robotizati, dependenti de semnalul GSM sau de cablul TV.
Daca vi se pare ca nu-i asa, luati-va o zi de concediu si asezati-va, pret de cateva ore, pe o banca din centrul unui oras in care nu va cunoaste nimeni. Lasati acasa telefonul mobil, nu va cumparati ziare si tineti ochii larg deschisi privind lumea din jur. La inceput e greu, aproape imposibil, apoi, usor-usor, o veti simti din ce in ce mai aproape. Va va curge prin vene, va va face sa redescoperiti mirosuri din copilarie si sunete uitate. Din cand in cand, va va trimite in minte pareri de rau pentru timpul prea scurt in care v-ati gandit la ea cu adevarat si regrete nespuse pentru maldarele de nimicuri in care ati ales s-o ascundeti zilnic. Se numeste viata, e scurta si n-are mai nimic de-a face cu ecranul televizorului sau al telefonului mobil.
(acest post nu-i al meu, dar mi s-a parut atat de interesant si real incat am vrut sa-l fac cunoscut si sa le reamintesc mai multor oameni in ce lume traim)
No comments:
Post a Comment