Inima de gheata

Oamenii trebuie sa vorbeasca pentru a fi ascultati sau pentru a exprima ceva. Mi se pare atat de gresit sa crezi asta. Sunt atat de multe stari, atat de multe ganduri neconturate, atat de multe sentimente nedefinite, ...si atat de putine cuvinte. Cum ar putea sa gaseasca cineva cuvintele potrivite pentru a defini ce simte, cuvinte uzate, folosite de altii de atatea ori, cand ceea ce simte este unic? Asta ar reduce esenta lui la ceea ce simt toti ceilalti si ar deveni banal, chiar daca nu este. Ca sa exprimi in cuvinte ce simti, ce crezi, ar trebui sa-ti reduci starea la sensul cuvintelor folosite, ceea ce ar schimba-o si ar saraci-o de sens, de fruct, de sclipire. Conteaza atat de mult sa inveti sa citesti o privire, un gest, o atingere, fara sa ai nevoie sa te folosesti de cuvinte. Ai putea capata astfel mult mai mult decat ti-ar putea aduce vreodata cuvintele puse impreuna. Judecam suprafete reci, necunoscute, niciodata in profunzime si niciodata necertificate in cuvinte. Suntem saraci, pentru ca e mai simplu asa, mai confortabil uneori. Nu ne-am oprit niciodata sa ascultam bataile inimii celui de langa noi, ci doar ne-am multumit sa intrebam cum ii bate inima. Bataile pe care nu le auzim consideram ca nu exista, si-atunci...daca nu ne oprim sa le ascultam si daca nu le intelegem, etichetam inimi e gheata. E mai simplu.