Hmmm....simt nevoia sa scriu....nu stiu ce....nu stiu de unde sa incep....dar sunt atatea ganduri care imi alearga prin minte si vor sa iasa toate in acelasi timp... E haos...dar un haos placut...
Fumez o tigara... ma gandesc la mine, la ce a fost, la ce este... Este ciudat, de mult nu am mai stat de vorba cu mine... Poate ca eram prea ocupata sa incerc sa-mi slefuiesc colturile sau coltii ce incepusera sa-mi creasca... devenisem o piatra. De multe ori ati mers pe strada, prin lume si ... ati lovit cu piciorul o piatra...aruncand-o intr-un alt loc fata de pozitia in care ati gasit-o... V-ati intrebat vreodata daca a durut-o? Hmmm... eu m-am intrebat... pentru ca am fost si eu o piatra... lovita si aruncata mai aproape sau mai departe...de unii, de altii, de viata...de diverse situatii ce au trecut pe langa mine. Nu... nu m-a durut... n-am simtit nimic... pentru ca nu am vrut... sa simt... Dar sunt unii care nu le arunca, ci le sfarama, le sparg in bucatele mici ce nu mai pot fi vreodata un tot... si atunci doare.
Ati vazut vreodata pietre ce au inflorit dupa ce au fost calcate? Ati auzit vreodata de pietre care si-au luat zborul? Eu, o piatra prafuita ce isi aruncase in noroi toate sentimentele pe care le-a simtit sau a gandit ca le-ar putea simti vreodata, ... zbor... si nu numai ca mi-am recapatat stralucirea... acum zbor deasupra lumii, deasupra timpului, deasupra tuturor... pentru ca cineva, in drumul sau grabit, s-a oprit, m-a luat in palme si si-a continuat drumul... alaturi de mine... Eu zbor...ca si fumul de tigara...
No comments:
Post a Comment